Ortodox
Calendarul Sfinților
joi, 26 august 2027
Perioadă de postSfinții zilei
Icoana Maicii Domnului "Despietrirea inimilor învrăjbite"
Mutarea cinstitelor moaște ale Cuviosului Maxim Mărturisitorul (662)
Prăznuirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Cea cu 7 săgeţi” din Rusia
Sfânta Cuvioasă Radegonda, care a fost regina francilor, iar mai apoi monahie la Poitiers în Franţa (+587)
Sfânta Cuvioasă Vitalina, fecioară din Auvergne, și a Sfântului Cuvios IUNIAN, stareţ la Poitou în Franţa (secolele al IV-lea și al VI-lea)
Sfânta Evdochia împărăteasa, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, care s-a săvârşit cu pace (+460)
Sfânta împărăteasă Irina, ctitora Mănăstirii Pantocrator din Sfântul Munte Athos, care primind sfântul şi îngerescul chip s-a numit Xenia monahia
Sfântul Cuvios Avva Dorotei, purtătorul de Dumnezeu, ucenicul Sfinţilor Varsanufie şi Ioan din Gaza și scriitor filocalic (VI)
Sfântul Cuvios Dositei Ascultătorul, care a sihăstrit sub povăţuirea Sfântului Dorotei în chinovia Avei Serida și care cu pace s-a săvârşit
Sfântul Cuvios Serida, egumenul Mănăstirii din Gaza, care s-a săvârşit cu pace (VI)
Sfântul Ierarh Herulf, episcop de Langres în Franţa (+785)
Sfântul Ierarh Murtagh, primul episcop de Killala în Irlanda (VI)
Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, episcop de Voronej în Rusia şi făcător de minuni (+ 1783)
Sfântul Mucenic Coronat, care s-a săvârşit prin sabie
Sfântul Sfințit Mucenic Casian, episcop de Todi, și a Sfântului Mucenic CASIAN, care a pătimit la Imola în Italia (IV)
Sfintele Cuvioase Muceniţe: Centolla şi Elena din Burgos în Spania (+304)
Sfinţii Cuvioși: Serghie şi Ştefan de la Mănăstirea Jetée din Franţa
Sfinții Cuvioși: Wigbert din Anglia, stareţ la Fritzlar, și Ludolf, stareţ în Germania (+738 și +983)
Sfinții Ierarhi: Ponțian Mărturisitorul și Martin cel Milostiv, episcopii Romei (+235 și +655)
Sfinții Mucenici din Roma: Ipolit, mama sa, Concordia şi alţi 15 Mucenici, printre care: Irineu şi Abundie, care au pătimit împreună cu Sfântul Lavrentie arhidiaconul (+258)
Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul Serafim de Dimitrov, preoţii: Ioan (Șișev), Ioasaf(Panov), Constantin(Popov) (+1918), Nicolae(Orlov) şi Iacov(Arhipov), diaconul Alexie(Vvedenskii) (+1937) și binecredinciosul creștin Vasile (+1942), care au pătimit în timpul regimului comunist
Sărbători
Postul Adormirii Maicii Domnului
SFINTELE PAȘTI 2027
2 mai 2027
Stil vechi · Algoritmul Gauss Julian
