Ortodox
Calendarul Sfinților
joi, 3 septembrie 2026
Sfinții zilei
Proslăvirea Sfântului Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni), mitropolitul Chișinăului și al Hotinului (2016)
Sfânta Cuvioasă Marta, schimonahie la Mănăstirea Diveevo din Rusia (+1829)
Sfânta Cuvioasă Teoclita, făcătoarea de minuni de la Opimaton (+840)
Sfânta Muceniţă Chiriachi, văduvă din Roma (III)
Sfânta Muceniță Vasa, dimpreună cu fiii săi, Teognie, Agapie şi Pist din Edesa, care s-au săvârșit prin sabie în vremea împăratului Maximian (+305)
Sfântul Alexandru din Iconium
Sfântul Apostol Tadeu, unul din cei 70, provovăduitor în Edesa Siriei (I)
Sfântul Cuvios Avramie Nevoitorul de la Pecerska (XII)
Sfântul Cuvios Avramie, egumen din Smolensk în Rusia, şi Efrem, ucenicul său (XIII)
Sfântul Cuvios Isaia, nevoitor din Sfântul Munte Athos (XIV)
Sfântul Cuvios Nou Mucenic Rafael, stareţul Mănăstirii Sisatovac din Serbia (+1941)
Sfântul Ierarh Euprepie, primul episcop de Verona în Italia (I)
Sfântul Ierarh Sarmean, patriarhul Georgiei (+774)
Sfântul Mucenic Isaac de la Hanak în Siria (XV)
Sfântul Mucenic Patern, care a pătimit la Fondi în Italia (III)
Sfântul Sfințit Mucenic Cvadrat, episcop de Utica şi cei dimpreună cu dânsul, care au pătimit în nordul Africii (III)
Sfântul Sfințit Mucenic Privat, episcop de Mende în Franţa, și Sfântul Anastasie tribunul din Italia (+257, +274)
Sfinții Cuvioși: Cornelie, stareţ în Insula Palei la Valaam în Rusia, şi Avramie, ucenicul său (+1420)
Sfinții Ierarhi: Apolinarie și Avit, episcopi de Clermont, și Leontie cel Bătrân, episcop de Bordeaux în Franţa (+482, +594 și +541)
Sfinţii Mucenici: Ipolit, Traian, Codrat şi Prim, care au pătimit la Roma
Sfinţii Mucenici: Luxorie, Cizel şi Camerian, care au pătimit la Sardinia în timpul împăratului Dioclețian (+303)
Sfinţii Sfințiți Mucenici: preotul Romulus, diaconii: Donat şi Silvan și bine credinciosul creștin Venust, care au pătimit la Sirmium în timpul prigoanei împăratului Dioclețian (+ 304)
Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoții Alexandru (Elohvskii)(+1918), Pavel (Iagodinskii)(+1937) și Ignatie (Dalanov)(+1942), care au pătimit în timpul regimului comunist.
Soborul Sfinților Ocrotitori ai Moldovei
Sărbători
Nicio sărbătoare sau post în această zi.
SFINTELE PAȘTI 2026
12 aprilie 2026
Stil vechi · Algoritmul Gauss Julian
