Ortodox
Calendarul Sfinților
joi, 10 septembrie 2026
Sfinții zilei
Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Iov, egumenul şi făcătorul de minuni de la Poceaev (+ 1651), în anul 1659
Cuvioasa Irina, egumena locașului Hrisovalant
Sfânta Muceniţă Suzanica, regina Georgiei (+475)
Sfânta Proorociţă Ana, fiica lui Fanuel, cea care L-a întâmpinat pe Domnul Hristos la templu (I)
Sfântul Cuvios Moise Arapul, monah la Sketis în Egipt, etiopian de neam, care mai întâi a fost vătaf de tâlhari și care s-a sâvârșit fiind ucis de către barbari (+400)
Sfântul Cuvios Sava, monah la Pskov şi Kripeţ în Rusia (+1495)
Sfântul Ierarh Facondin, episcop de Taino în Italia, şi a Sfântului Iuventin arhidiaconul, ucenicul său (VII)
Sfântul Ierarh Gorman, episcop de Schleswig în Danemarca, și a Sfintei Cuvioase Adelindis din Germania (+965 și +930)
Sfântul Ierarh Vicinie, episcop de Sarsina şi mărturisitor, și Sfinţii Mucenici: Fortunat, Caius şi Antie din Salerno în Italia (III, IV)
Sfântul Mucenic Pelaghie din Istria (+283)
Sfântul Sfințit Mucenic Damon și a Sfinţilor Mucenici: Ilie, Ştefan şi Polion din Roma
Sfântul Sfințit Nou Mucenic Hrisostom, mitropolitul Smirnei (+1922)
Sfântul şi Dreptului Iezechia împăratul, care s-a săvârşit cu pace (+687 î. Hr.)
Sfinţii 33 de Mucenici din Iraclia, care s-au săvârşit prin foc
Sfinţii Cuvioși Noi Mucenici de la Mănăstirea Zilantov-Kazan în Rusia: arhimandritul Serghie (Zaițev), ieromonahii: Lavrentie (Nikitin) şi Serafim (Kuzmin), ierodiaconul Teodosie (Alexandrov), monahii: Leontie (Kareaghin) şi Ştefan, fraţii: Gheorghe (Timofeiev), Ilarion (Pravdin), Ioan (Sretenskii) şi Serghie (Galin), care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918)
Sfinţii Ierarhi: Ambrozie şi Vivian, episcopi de Saintes în Franţa (V)
Sfinţii Mucenici: Ermie şi Teodora, sora sa, din Roma (II)
Sfinţii Mucenici: Fereol din Vienne şi Iulian din Briud în Franţa (III)
Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici: preoţii: Nicolae (Gheorghevskii)(+1931) şi Vasile (Sokolskii)(+1937), Sfinții Sfințiți Mucenici: Alexie (Budrin), diaconul Alexandru (Medvedev)(+1918) din Rusia, și Sfinții Noi Mucenici: preotul Pavel și soţia sa, prezvitera Ioana, uciși la Graboviec în regiunea Helm şi Pontlaskia din Polonia (+ 1943)
Soborul Tuturor Sfinţilor Preacuvioşi Părinţi care s-au nevoit în Lavra Pecerska din Kiev
Sărbători
Nicio sărbătoare sau post în această zi.
SFINTELE PAȘTI 2026
12 aprilie 2026
Stil vechi · Algoritmul Gauss Julian
