Ortodox
Calendarul Sfinților
marți, 25 august 2026
Perioadă de postSfinții zilei
Sfânta Cuvioasă Clarisa, stareţa Mănăstirii Remiremont din Franţa (VI)
Sfântul Cuvios Castor, care s-a săvârşit cu pace, și a Sfinţilor 12 Mucenici dintre ostaşii cretani, care s-au săvârşit prin sabie
Sfântul Cuvios Eglon, nevoitor pe Muntele Măslinilor în Țara Sfântă
Sfântul Cuvios Iustus și a Sfintei Merewenna din Anglia
Sfântul Cuvios Mucenic Porcarius, stareţul Mănăstirii Lerins şi cei împreună cu el, 500 de Cuvioşi Mucenici, martirizaţi de saracini în Franţa (+732)
Sfântul Cuvios Palamon, ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare, care s-a săvârşit cu pace (IV)
Sfântul Cuvios Seigine, egumen la Iona în Scoţia (+652)
Sfântul Ierarh Herculan, episcop de Brescia-Lombardia în Italia (+552)
Sfântul Molaise din insula Devenish în Irlanda de Nord (+563)
Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru, episcop de Comana în Pont, care a pătimit în timpul împăratului Aurelian (III)
Sfinţii 33 de Mucenici din Palestina, care s-au săvârşit prin foc
Sfinţii Cuvioși Mucenici: Gherontie, Serapion, Gherman, Visarion, Mihail şi Simeon de la Mănăstirea Gareji din Georgia (+1851)
Sfinţii Cuvioși: Serghie şi Ştefan, care s-au săvârşit cu pace
Sfinții Ierarhi: Casian și Eusebiu, episcopi din Italia (IV, V)
Sfinţii Mucenici: Chiriac, Larghion, Crescențian, Ninghie şi Sfintele Muceniţe: Iuliana, Ilaria, Digna, Euprepia, Eunomia, dimpreună cu alţi 19 Mucenici, care au pătimit la Roma (+304)
Sfinţii Mucenici: Fotie şi Anichit din Nicomidia şi cei dimpreună cu dânşii, care s-au săvârșit prin foc în vremea împăratului Dioclețian (+305)
Sfinţii Mucenici: Grațilian şi Felicisima, fecioară din FabrioToscana în Italia (IV)
Sfinţii Mucenici: Pamfil şi Capiton, care s-au săvârşit prin sabie (III)
Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preotul Vasile (Infantev)(+1918), arhimandritul Varlaam (Konoplev), dimpreună cu vieţuitorii Mănăstirii Belogorsk: egumenul Antonie (Arapov), ieromonahii: Serghie (Verșinin), Ilie (Popov), Veaceslav (Kosojilin), Ioasaf(Sabanțev) și Ioan (Novoselov), ierodiaconii: Miheia (Potkorîtov), Visarion (Oculov), Matei (Banikov) și Eftimie (Korotkov), monahii: Varnava (Nadejdin), Dimitrie (Sozinov), Sava (Colmogorov), Ermoghen (Boearîșnev), Arcadie (Noskov), Eftimie (Șarșilov) și Marcel (Șavrin) și fraţii: Ioan (Rotnov), Iacov (Starțev), Petru (Rocev), Iacov (Danilov), Alexandru (Arapov), Serghie (Samatov), Petru, Teodor (Belkin) și Alexie (Korotkov) (+1918), preoţii: Leonid (Biriukovici), Ioan (Nikolskii) şi Nicolae (Dobroumov)(+1937) și binecredicioasa creștină Evdochia(+1938), care au pătimit în timpul regimului comunist.
Sărbători
Postul Adormirii Maicii Domnului
SFINTELE PAȘTI 2026
12 aprilie 2026
Stil vechi · Algoritmul Gauss Julian
