Ortodox
Calendarul Sfinților
joi, 28 mai 2026
Sfinții zilei
Cuviosul Eufrosin și ucenicul său Serapion din Pscov (1481)
Sfânta Cuvioasă Cesarea, pustnică la Otranto în Italia, Sfintele Muceniţe: Chirila şi Sofia, fecioare din Roma, și Sfântul Domnin, diacon la Piacenza în Italia (+443)
Sfânta Muceniță Dymphna din Irlanda, care a pătimit la Geel în Belgia, și Sfântul Cuvios Waldalenus, întemeietorul Mănăstirii Beze din Franţa (VII)
Sfântul Cuvios Isaia, făcător de minuni de la Pecerska (+1115)
Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, nevoitor la Tabenisi în Egipt și întemeietor al vieţii monahale de obşte (+346)
Sfântul Ierarh Ahile, Episcopul Larisei şi făcătorul de minuni (+330)
Sfântul Ierarh Dimidrien, episcop de Verona în Italia, și Sfinții Mucenici: Casie, Victorin, Maxim şi cei dimpreună cu dânşii, care au pătimit la Clermont în Franţa (III)
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei, cel care a înnoit Mănăstirea Putna și care bine nevoindu-se s-a săvârșit cu pace (+1778)
Sfântul Ierarh Isaia, Episcopul Rostovului şi făcătorul de minuni (+1090)
Sfântul Mucenic Dimitrie, prinţul Moscovei și făcătorul de minuni (+1591), și Sfinții Cuvioși: Macarie, arhimandrit din Altai, și Areta de Verkhoturye şi Valaam în Rusia (+1874 și +1903)
Sfântul Mucenic Varvar, izvorâtorul de mir, care mai înainte a fost tâlhar în Lucania (IX)
Sfinții Cuvioși: Berchtun, stareţ la Beverley în Anglia (+735), Rupert şi Betrha, mama sa, pustnici la Bingen în Germania (IX), și Sfântul Hallvard, ocrotitorul oraşului Oslo din Norvegia (+1043)
Sfinții Cuvioși: Columban, stareţul Mănăstirii Oughaval din Irlanda, și Ilarie, pustnic şi întemeietor al Mănăstirii Sant'Ilaro din Italia (VI)
Sfinții Cuvioși: Pahomie şi Silvan din Nerekhta în Rusia (+1384)
Sfinții Cuvioși: Panighirie, făcătorul de minuni din Malunta în insula Cipru, și Andrei Pustnicul din Epir (XIII)
Sfinții Hrisant şi Fortunat, preoţi hirotoniţi de Sfântul Ierarh Sirie, primul episcop de Pavia în Italia, și a Sfinților Mucenici: Torcat, Ctesifon, Secund, Indaletie, Cecilie, Isihie şi Eufrasie, ucenicii Sfinților Apostoli şi luminătorii Spaniei (I)
Sfinții Mucenici: Bonin, Soterie şi Paulin, care au pătimit la Pavia și a Sfântului Sfințit Mucenic Eutihie preotul, care a pătimit la Soriano în Italia (+310)
Sfinții Sfințiți Mucenici: episcopul Simpliciu şi Rosula, care au pătimit la Terranova în Sardinia Italiei (+304)
Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: arhiepiscopii: Pahomie de Cernigov și Averchie de Jitomir, dimpreună cu tatăl lor, preotul Nicolae, și binecredinciosul creștin Vladimir, care au pătimit în timpul regimului comunist (+1936, 1937 și +1938)
Sărbători
Nicio sărbătoare sau post în această zi.
SFINTELE PAȘTI 2026
12 aprilie 2026
Stil vechi · Algoritmul Gauss Julian
