Ortodox
Calendarul Sfinților
duminică, 17 mai 2026
Sfinții zilei
Duminica VI (a Orbului)
Icoana Maicii Domnului a Rusiei Vechi (”Starorusskaia”)
Pomenirea aducerii moaştelor: Sfântului Ierarh Lazăr, episcopul Ciprului și fratelele Martei și al Mariei, şi a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, la Constantinopol, în vremea împăratului Leon Filosoful (890)
Preacuviosul Părintele nostru Ilarion, Făcătorul de minuni
Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin, episcopul Hiponiei, care s-a săvârșit cu pace în anul 387
Sfânta Muceniță Pelaghia, fecioara din Tarsul Ciliciei, care s-a săvârşit prin foc în timpul împăratului Dioclețian (+290)
Sfântul Cuvios Antonie, întemeietorul Mănăstirii „Sfântul Iulian” din Tours în Franţa, și Sfântul Ierarh Godehard, episcop de Hildesheim în Germania (VI, XI)
Sfântul Cuvios Ethelred, regele Merciei, iar apoi stareţ la Bardney în Anglia (+716)
Sfântul Cuvios Nichifor ”din singurătate”, Italia, nevoitor în Sfântul Munte Athos și scriitor filocalic (+1290-1300)
Sfântul Cuvios Nichifor, egumenul Mănăstirii Midichiei din Olimpul Bitiniei
Sfântul Ierarh Atanasie, Episcopul Corintului (977)
Sfântul Mucenic Alvian, Episcop de Avia (Asia), care s-a săvârşit prin foc (+304)
Sfântul Mucenic Erasm de la Orhida (303)
Sfântul Mucenic Erasm din Formia (Campania, Italia) (+303)
Sfântul Mucenic Florian şi cei 40 de Mucenici dimpreună cu dânsul, care au pătimit la Hesse în Austria (+304)
Sfântul Mucenic Olivian, episcopul cetății Aneu (304)
Sfântul Sfințit Mucenic Silvan, episcopul Gazei în Palestina, şi cei 40 de soldaţi Mucenici, care au pătimit împreună cu dânsul (+311)
Sfântul Sfințit Nou Mucenic: protoiereul Vasile din Polonia, care a pătimit în timpul regimului comunist (+1945)
Sfintele Cuvioase: Hilsindis, întemeietoarea Mănăstirii Thorm din Franţa, și Cunegund, monahie la Mănăstirea Niedermunster din Germania (+1028 și +1052)
Sfinții Cuvioși frați Nichita, Chiril, Nichifor, Climent și Isaachie Alfanov din Novgorod (XIV-XV)
Sfinții Cuvioși Mucenici: Afrodisie, Leontie, Valerian, Antonie, Mel şi Macrovie şi cei dimpreună cu dânşii, care au mărturisit la Schitopole în Palestina şi care s-au săvârşit prin foc
Sfinții Ierarhi: Titien, episcop de Lodi în Italia, Sacerdos, episcop de Limoges în Franţa, și Paulin, episcop de Sinigaglia în Italia (+477, +720 și +826)
Sfinții Mucenici: Iraclie, Iust, Maur și Porfirie care au pătimit la Umbria în Italia în timpul împăratului Deciu (+251)
Sfinții Sfințiți Mucenici: Chiriac, episcop de Ancona, și Iacob, diacon la Bergamo în Italia (+380)
Sfinții Sfințiți Mucenici: Midas, Paulin și Curcudom diaconul din Roma (III)
Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoții: Ioan (Vasilev) şi Nicolae (Tohtuev), care au pătimit în timpul regimului comunist (+1942 şi +1943)
Sărbători
Nicio sărbătoare sau post în această zi.
SFINTELE PAȘTI 2026
12 aprilie 2026
Stil vechi · Algoritmul Gauss Julian
