Ortodox
Calendarul Sfinților
sâmbătă, 1 noiembrie 2025
Sfinții zilei
Duminica a XXII-a după Cincizecime. Vindecarea demonizatului din ținutul gherghesenilor
Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Ioan, făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Rila și ocrotitorul Bulgariei (+946), în anul 1887
Sfânta Cuvioasă Frideswide, stareţă la Oxford în Anglia (+735)
Sfântul Cuvios Ethbin, pustnic în Franţa şi Irlanda (VI)
Sfântul Cuvios Gavriil, egumenul Schitului „Sfântul Prooroc Ilie” din Sfântul Munte Athos (+ 1901)
Sfântul Cuvios Leontie Filozoful, nevoitor în Lavra Sfântului Sava din Palestina (+624)
Sfântul Cuvios Mucenic Nicolae de la Ierusalim în Țara Sfântă (+1314)
Sfântul Ierarh Eusterie, episcop de Salermo în Italia (V)
Sfântul Mucenic Uar din Egipt (apr. 307). Sfânta fericită Cleopatra (+327) și fiul său Ioan din Egipt (+320)
Sfântul Preacuvios Prohor, făcător de minuni din Payenga în Serbia (XI)
Sfântul Prooroc Ioil, care era din seminția lui Ruben (800 î.H.)
Sfântul Sfințit Mucenic Sadoc (Sadot), episcop în Persia, şi cei dimpreună cu el 128 de Mucenici, care au pătimit în vremea împăratului Sapor al II-lea (+342)
Sfinții 6 Cuvioși Mucenici, care s-au nevoit împreună cu Sfântul Uar şi care s-au săvârşit prin sabie (+307)
Sfinții Mucenici: Ptolemeu şi Luciu din Roma (+165)
Sfinții Sfințiți Mucenici: Felix preotul şi Eusebie diaconul
Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoții: Alexie (+1918) și Serghie (Pokrovskii)(+1937), care au pătimit în timpul regimului comunist
Sărbători
Nicio sărbătoare sau post în această zi.
SFINTELE PAȘTI 2025
20 aprilie 2025
Stil vechi · Algoritmul Gauss Julian
